Pe parcursul anului 2020, Asociația „Măgurele Science Park” a oferit elevilor din Județul Ilfov, prin intermediul SmartLab Măgurele, o serie de sesiuni online de inițiere în modelarea 3D. Pornind de la noțiuni de bază ale modelării 3D, participanții au învățat să creeze obiecte virtuale simple, mergând mai apoi către structuri complexe cu tematică urbană.
Spre finalul anului, am desfășurat un concurs de modelare 3D cu tematică de Crăciun, la care au participat elevi de gimnaziu din județul Ilfov. Peste 30 de lucrări au fost supuse votului public, iar primii 3 clasați au fost declarați câștigători. Aceștia, au modelat decorațiuni de Crăciun ce au fost imprimate 3D în cadrul SmartLab Măgurele și le-au fost trimise pentru a-și decora brazii în perioada sărbătorilor.
Pentru anul 2021, propunem prietenilor noștri, noi module de modelare 3D. După Modulul 4, ce a avut tema „Vestul Sălbatic”, introducem Modulul 5, un modul complex, pentru cei care au parcurs deja modulele noastre de inițiere în modelarea 3D. Acest modul folosește teme de relief montan împreună cu o selecție de așezări montane rurale și urbane, pentru a oferi participanților ocazia de a recapitula conceptele deprinse în primele 4 module.
Printre acestea, se regăsesc un sat montan, în variantă tradițională sau modernistă, o stațiune montană cu elemente specifice și un oraș montan.
Aplicând tehnici și metode de modelare 3D, copiii își vor exersa creativitatea și imaginația în lumea virtuală creată cu ajutorul Tinkercad, program de modelare în cloud. Cunoștințele avansate de modelare 3D dobândite pe baza Modulului 5 vor putea fi folosite în viitor de copiii participanți în vederea inițierii în lucrul cu programe avansate ca Blender sau Unity.
SmartLab Măgurele, primul laborator digital inteligent deschis pentru elevi în Județul Ilfov, este o inițiativă a Asociației „Măgurele Science Park”. Laboratorul este dotat cu imprimante și scanere 3D, ochelari VR, roboți educaționali, precum și calculatoare performante. Laboratorul este disponibil gratuit tuturor elevilor din Județul Ilfov, pe bază de programare la [email protected].
În cazul în care activitatea noastră prezintă un interes pentru dvs., în vederea începerii unei colaborări, ne puteți contacta pe adresa de e-mail: [email protected]