Back

Finală Concurs Robotică 2024

Cum a arătat ediția 2024 a concursului de robotică – Make your city smart?

Pentru că am vrut să începem primăvara în forță, anul acesta, ediția Concursului de robotică 2024 s-a desfășurat în perioada 09.02.2024 – 16.04.2024 și a fost organizat de Măgurele Science Park alături de partenerii de la Robohub, așa cum este deja tradiția.

Concursul a fost destinat elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani din regiunea București-Ilfov și a avut drept obiectiv ca micuții să deprindă abilități și să dobândească cunoștințe în ceea ce privește programarea unui sistem robotizat, pentru a facilita traficul dintr-un oraș aglomerat.

Înscrierea

Elevii și părinții au avut de completat un formular de înscriere, prin care ofereau datele lor de contact, iar elevii transmiteau o compunere cu tema:  Cum arată un oraș inteligent și ce rol au roboții?

Am fost foarte plăcut surprinși să vedem un număr de 30 de înscriși la competiție, care ne-au trimis compuneri mai imaginative decât ne-am fi gândit, iar departajarea nu a fost deloc ușoară pentru noi.

Ne-am pus repede la treabă și am jurizat compunerile în funcție de cât de apropiate au fost de temă și de cât de creative în raport cu toate celelalte.

Pentru curioși, aici regăsiți câteva rânduri dintre cele mai interesante compuneri:

„Ați crede că un oraș inteligent are arhitectura futuristica, unde totul este în nuanțe de gri? Ei bine, aici natura primează și nu a fost niciodata mai vie cu ajutorul tehnologiei. Gazonul este mereu proaspăt și verde datorită mașinilor de tuns iarbă autonome, care se deplasează singure și îngrijesc parcurile în fiecare zi. Pe străzi, umbla ultimul model de Roborock care contribuie la menținerea unui mediu curat și sănătos pentru toți locuitorii.

În centrul orașului, clădirile sunt înalte și strălucitoare, iar multe dintre ele sunt acoperite cu panouri solare care generează energie pentru oraș. În fiecare casă și clădire există sisteme inteligente de gestionare a energiei, care ajută oamenii să economisească resurse și să protejeze mediul înconjurător”.

Etapa de instruire și predare kituri

Cei 15 concurenți selectați au fost invitați să participe la următoarea etapă care a constat în predarea kiturilor de robotică, asamblarea și instruirea privind folosirea acestora, instruire susținută de Ana Maria Stancu, expert robotică, la sediul Robohub de pe Splaiul Unirii.

Ne-am bucurat că le-am trezit interesul multora dintre participanții novice în acest domeniu, dar în același timp curioși și entuziasmați să învețe cât mai multe lucruri. Elevii au avut la dispoziție 4 zile în care au conceput proiectul lor, fie că l-au asamblat sub forma unei machete sau a unui afiș, iar programarea sistemului au realizat-o urmărind instrucțiunile Anei, a cărei sesiune de instruire am filmat-o și transmis-o copiilor pentru ca elevii să aibă acces la informațiile, care poate nu le-au reținut pe toate integral.

Etapa de prezentare, jurizare și premierea

Următoarea etapă a concursului a fost reprezentată de parcurgerea a trei momente: prezentarea fiecărui proiect de către elevul care l-a conceput, jurizarea lucrărilor și premierea concurenților.

Ca și anul trecut am rămas impresionați de capacitatea imaginativă a elevilor și de viteza lor de conectarea a informațiilor noi.

De la semafoare inteligente, ambulanțe autonome și roboți care pot ajuta oamenii în activitățile lor de rutină, toți participanții au demonstrat că au raționamentul necesar construirii unui ecosistem  funcțional între oameni și sistemele robotizate.

Juriul din anul acesta a fost format din Ana Maria Stancu, Mihai Peca din partea E.C.D.L, Drăgușin Tatian din partea Asociației Frends pentru dezvoltare, Alin Chiriac reprezentant Code School Clubs și Diana Miron de la JSLeague alături de care este întotdeauna o plăcere să colaborăm.

Toți participanții au primit la finalul competiției cadouri de încurajare și de participare pentru eforturile depuse și ca răsplată pentru munca lor.

Felicitările merg către copii, care prin interesul și aportul lor ne-au arătat bucurie pentru cunoaștere și dorință pentru dezvoltarea în domeniul roboticii. Noi ne dorim ca această experiență să ofere curaj tuturor că orice este posibil, atunci când există o pasiune, căreia i se dedică timp și pasiune.

Câștigătorii de pe podium, Rareș, Luca și Andrei ne-au transmis în cele ce urmează, părerile  lor despre experiența la concurs și ne-au răspuns la câteva întrebări:

Testimonial Rareș (câștigătorul locului al doilea)

“La acest concurs am învățat multe despre robotică, am aflat despre plăcuțele Microbit și am învățat un nou soft pentru programarea plăcuței. Am simțit emoții cand am fost în fața juriului, dar am învățat sa le stăpânesc puțin. Voi refolosi piesele pe care le-am primit la concurs pentru alte proiecte, vreau să încep să construiesc un orășel în miniatură”.

Fragment din interviul cu Luca (câștigătorul locului al treilea)

Î: Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat la Consursul de robotică „Make your city smart”?

R:  Cea mai mare provocare, a fost partea de programare a robotului „move: MOTOR”, deoarece nu aveam cunoștințe despre codurile de programare pe microbit. Am reușit să depășesc această etapă cu ajutorul tutorialelor de programare și după multe, multe, multe încercări.

Î: Ce parte ți-a plăcut cel mai mult din execuția proiectului?

R: Cea mai frumoasă parte din execuția proiectului a fost partea în care am construit macheta, fiindcă am reușit să realizez o machetă drăguță din materiale reciclabile.

Fragment din interviul cu Andrei (câștigătorul primului loc)

Î: Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat la Concursul de robotică – Make your city Smart?

R: Cea mai grea provocare cu care m-am întâlnit la concursul “Make your city smart ” a fost  depistarea și rezolvarea erorii 504.

Î: Ce parte ți-a plăcut cel mai mult din execuția proiectului?

R: Partea care mi-a placut cel mai mult din execuția proiectului, a fost programarea beculețelor.

Așteptăm nerăbdători ediția 2025 a concursului de Robotică – Make your city Smart și sperăm la un număr și mai mare de participanți care să inoveze și să testeze concepte noi.

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =