“Innovation has nothing to do with how many R&D dollars you have. When Apple came up with the Mac, IBM was spending at least 100 times more on R&D. It’s not about money. It’s about the people you have, how you’re led, and how much you get it“ – Steve Jobs
Pe 11 aprilie, MSP, alături de Impact Hub Bucharest, a organizat evenimentul EIC Info Day – Financing for scale up breakthrough technologies and game changing innovations: EIC Accelerator.
Evenimentul a fost dedicat start-up-urilor și IMM-urilor care au un produs, serviciu sau model de afaceri inovator care ar putea crea noi piețe sau care are potențialul de a schimba regulile jocului pe cele deja existente, atât în Europa, cât și în restul lumii. Această oportunitate a fost deschisă celor care au ambiția și dorința de a se extinde exponențial și care caută finanțare substanțială, însă întâmpină dificultăți în a convinge investitorii privați să se implice în afacerea lor.
Câteva highlights de la eveniment…
Oana Craioveanu – Co-fondatoare Impact Hub Bucharest
Co-fondatoarea primului spațiu de co-working din România, Oana a vorbit despre nevoia de conectare a cercetării cu mediul de afaceri și a punctat câteva asemănări dintre un fondator și un cercetător, precum viziunea, reziliența și capacitatea de adaptare și inovare.
Elena Ungureanu – Romanian NCP EIC Accelerator
Elena Ungureanu a punctat rolul NCP-ului de a oferi aplicanților informații despre natura finanțărilor pe care le pot obține prin intermediul EIC Accelerator și a reiterat faptul că EIC înseamnă, înainte de toate, deep tech (blockchian, robotică, genomică etc.), iar componenta de inovare joacă un rol crucial.
Michiel Scheffer – President of the EIC Board
Michiel Scheffer a încurajat ecosistemul de inovare românesc prin intermediul unui mesaj mobilizator – a subliniat cât de valoroasă poate fi experiența celor care deja au aplicat la programul de finanțare (EISMEA Accelerator Map) și deschiderea de a învăța de la aceștia. De asemenea, acesta a punctat și importanța implicării consultanților externi, care să citească cu atenție aplicația și să ofere recomandări pertinente. În plus, ne-a promis că revine live în România!
Gabriela-Cristina Mara – Project Advisor la EIC Accelerator
Prezentarea tehnică a Gabrielei Mara a adus la lumină schimbările cu care anul 2024 a venit la pachet pentru programul EIC Accelerator, în termeni de buget alocat, numărul de GOs necesar pentru a ajunge în etapa următoare, criterii de evaluare etc.
Oana Popescu – Strategic Communications & Stakeholder Outreach – EIC Business Acceleration Services
Următorul invitat, Oana Popescu, a oferit o privire de ansamblu asupra seviciilor oferite de EIC Business Acceleration Services, cu focus pe contacte, contracte și skill-uri.
Cosmin Ochisor – Membru al juriului la EIC Accelerator
Printre invitați s-a numărat și un membru al juriului, care a oferit o serie de recomandări pentru aplicanți: pitch-ul trebuie repetat temeinic înainte de a fi prezentat / este bine ca echipa să fie mixtă (gender equity), iar rolurile foarte bine trasate / răspunsurile de la interviul cu jurați este indicat să fie spot-on, adică scurte și focusate pe întrebare / dacă echipa a mai aplicat în trecut, este esențial să implementeze feedback-ul primit anterior / calitatea aplicației scrise este esențială, iar un consultant bine ales poate poate avea un aport crucial.
Roxana Lupașcu – Innovation & Business Development Expert – Măgurele Science Park
Roxana Lupașcu, moderatorul evenimentului, a oferit o prezentare pe tema excelenței în inovare în țările widening și a punctat importanța și, totodată, necesitatea implementării ei.
Excelența în inovare este esențială pentru a stimula creșterea, a rămâne competitiv și pentru a crea valoare pentru clienți. Încurajând o cultură a creativității, investind în cercetare și dezvoltare, asumându-ne riscuri, acordând prioritate nevoilor clienților și angajându-ne în învățarea continuă, companiile pot atinge excelența în inovare și își pot asigura poziția de lideri în industrie, a povestit Roxana.
Câteva ponturi de la Roxana pentru viitorii aplicanți la EIC Accelerator: să se întrebe dacă într-adevăr acest program este potrivit pentru ei și sunt pregătiți pentru a-l accesa / să scrie aplicația într-un mod convingător pentru juriu / să susțină prezentarea cu entuziasm – shine!
Dinu Tepeș – Co-fondator Svelte (beneficiar EIC) & Emanuel Dogaru – Co-fondator AMSIMCEL (beneficiar EIC)
Dinu Tepeș și Emanuel Dogaru, aplicanți cu succes la programul de finanțare EIC Accelerator, au participat la o sesiune interactivă de knowledge sharing, în care au împărtășit celor prezenți fragmente din propria lor aventură de aplicare.
Aroganța nu este prietenul nimănui – chiar dacă confirmarea ideii tale îți oferă un boost de încredere, rămâi prezent și receptiv la ideile și recomandările celor care vor să te ajute. Evenimentele sunt un context perfect pentru conectare și nu trebuie ignorate. De asemenea, cei doi au punctat cât de importantă este alegerea unui consultant potrivit, care să aibă relațiile și cunoștințele necesare pentru propulsa ideea proiectului în direcția oportună. Totul dublat, evident, de muncă asiduă și perseverență.
Pentru mai multe detalii despre programul EIC Accelerator, Roxana este gata să vă răspundă.
Le mulțumim tuturor celor prezenți pentru participare și implicare și îi așteptăm la următoarele evenimente, pe care deja le creionăm. 😊