Entitate:
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare – IMNR (INCDMNR-IMNR)
Descriere:
IMNR oferă servicii de cercetare-dezvoltare pentru:
(a) dezvoltarea de nanopulberi hibride prin sinteză hidrotermală la presiuni ridicate din materii prime sintetice (săruri de calciu și fosfor, poliuretan), urmată de uscarea nanocompozitelor hibride organic-anorganice prin pulverizare (spray-drying);
(b) prepararea pastelor cu compoziție controlată pentru depunerea de structuri 3D bazate pe nanopulberi hibride și agenți de reticulare ne-citotoxici (polimeri organici comerciali);
(c) imprimarea 3D a structurilor cu proprietăți controlate, utilizând o imprimantă BioScaffolder; implanturile au fost testate cu succes pe animale.
Aspectele inovative ale ofertei:
IMNR deține atât un brevet de invenție național, cât și un brevet de invenție european pentru acest tip de pulberi nanostructurate hibride și metoda de producție.
Avantajele ofertei:
(a) oferirea de tehnologii inovative de obținere pulberi nanostructurate pentru realizarea de structuri tridimensionale (prin fabricare aditivă) pentru implanturi către: spitale, companii din domeniul sănătății (medicină regenerativă);
(b) oferirea de teste și analize în vederea caracterizării pulberilor nanostructurate;
(c) stimularea accesului operatorilor economici la infrastructuri de cercetare;
(d) transferul de cunoștințe către întreprinderi;
(e) realizarea de proiecte de cercetare aplicativă în colaborare cu colaboratorii (întreprinderi, universități, institute de cercetare).
Domenii de aplicabilitate:
- Sănătate
- Medicină regenerativă