Back

Asociația “Măgurele Science Park” (MSP) continuă dezvoltarea comunitații din mediul de afaceri

Asociația Măgurele Science Park a semnat un protocol de colaborare cu Premier Clinic  în contextul pregătirii dezvoltării proiectului investițional Parcul Științific și Tehnologic ”Măgurele Science Park”(MSP).

Cine este Premier Clinic?

 Premier Clinic este un Centru medical pluridisciplinar, ce pune la dispoziția pacienților o gamă largă de servicii medicale în sistem ambulatorial, în care medicina alopată se împletește cu tehnici de medicină alternativă și complementară.

Atenția întregii echipe medicale este concentrată în permanență pe nevoile pacienților, ceea ce ne face să acordăm o importanță particulară nevoilor de diagnostic și tratament.

Unul dintre obiectivele clinicii noastre este de a face parte dintr-un colectiv de cercetare care poată pune la dispoziția serviciilor medicale noi metode de diagnostic de laborator.

Luăm ca reper două date importante în cercetarea medicală:

 Primul este anul 1867, când biochimistul elvețian Johann Friederich Miescher este primul care izolează și identifică acidul nucleic, o macromoleculă complexă, alcatuită din nucleotide ce conțin informația genetică.

Al doilea este anul 1953, când James Watson și Francis Crick descoperă structura dublu elicoidală a ADN-ului.

Au fost necesari peste 80 de ani ca cele două grandioase descoperiri să modifice cursul cercetării medicale.

Astăzi informația medicală este explozivă și presupune eforturi materiale și umane inepuizabile.

Având acest exemplu, ne putem imagina motivul pentru care un colectiv tânăr si entuziast ca cel format în Premier Clinic să își dorească să facă parte din oceanul de exploratori ai științelor medicale. Un progres în acest domeniu este rezultatul unei activități de echipă, de cele mai multe ori multidisciplinară. De aceea, alăturarea colectivului Premier Clinic celui din cadrul Asociației“Măgurele Science Park”  ne face încrezatori că eforturile conjugate se vor concretiza în proiecte de colaborare pentru elaborarea de metode de diagnostic rapide, specifice si cu costuri rezonabile, având în vedere partenerii din domeniul cercetării ce stau alături echipei Asociației“Măgurele Science Park” –  Premier Clinic.

 “Unul dintre obiectivele specifice ale Asociației “Măgurele Science Park”  este acela de conectare a “ofertei serviciilor de cercetare” cu “nevoia de dezvoltare (tehnologică)” a mediului privat, în scopul valorificării expertizei și a infrastructurilor existente pentru obținerea de produse, procese, tehnologii și servicii inovative pentru comunitate și speram ca acest parteneriat încheiat cu Premier Clinic să fie benefic nevoii de cercetare.” – Asociația “Măgurele Science Park” 

 Asociația ,,Măgurele Science Park” coagulează în jurul membrilor săi cea mai mare parte a instituțiilor de cercetare și de educație academică din regiunea București – Ilfov, cu scopul creării unui context propice pentru crearea unui parc științific la Măgurele.

 În cazul în care activitatea noastră prezintă un interes pentru dvs., în vederea începerii unei colaborări, ne puteți contacta pe adresa de e-mail: [email protected].

AGERPRES: 17 decembrie 2020

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight + 7 =