Back

Credem în tineri și în pasiunile lor – 3D In My School

Am fost întotdeuna preocupați să oferim elevilor încrederea de care au nevoie pentru îndeplinirea visurilor lor, așa că pentru al treilea an consecutiv, am organizat Concursul de modelare și printare 3D, de această dată în cadrul Liceului Tehnologic Cezar Nicolau, cu sprijinul doamnei director Marinela Culea.

Concursul s-a desfășurat pe parcursul lunilor octombrie și noiembrie ale anului 2023, timp în care elevii au conceput un proiect corelat cu domeniului vocațional ales, sub îndrumarea colegului nostru, Laurențiu Dinu, în sesiunile practice pe care le-a susținut cu aceștia.

Jurizarea a avut loc online la data de 20.11.2023, iar premierea a fost găzduită la Liceul Tehnologic Cezar Nicolau. Juriul a fost format din: Mihai Peca (reprezentant al E.C.D.L. România), Ana Maria Melinte (coordonatoare a laboratorul de Printare și Modelare 3D din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea din București) și Daniel Vieru (reprezentant al partenerilor de la Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov).

Mihai Peca – trainer în domeniul modelării și printării 3D și specialist ECDL care ne-a fost alături de fiecare dată în inițiativele educaționale

Ana-Maria Melinte – a coordonat laboratorul de Printare și Modelare 3D din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea din București si a facut parte din echipa care a pus bazele Unibuc Robotics.

Yannick Bastian – cunoscut și ca „Dl. Locomotivă 3D”, este inginer mecanic, specializat în energii regenerabile și președintele fondator FormWerk.

Daniel Vieru – expert în cadrul Serviciului de Promovare Regională, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov și implicat în activitățile de promovare ale ADR BI.

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × five =