Back

Internaționalizarea IMM-urilor cu sprijinul Enterprise Europe Network (EEN)

Pe 26 martie 2025, la Biblioteca UNSTPB a avut loc evenimentul „Tehnologiile Viitorului: Scanare Inteligentă, Automatizare și AI în Afaceri, Oportunități de Finanțare și Internaționalizare pentru IMM-uri” organizat de MSP împreună cu Tryamm SRL. În prima parte s-a discutat despre soluții inovatoare care sprijină procesul de digitalizare, iar în partea a doua despre finanțare și internaționalizare pentru IMM.

MSP, prin proiectul PROSME, a prezentat importanța internaționalizării IMM și  modul în care Enterprise Europe Network (EEN) sprijină companiile în acest proces. 

Enterprise Europe Network (EEN) este o inițiativă a Uniunii Europene care sprijină întreprinderile în procesul de inovare și internaționalizare, facilitând accesul acestora la piețe globale mai ușor, printr-o rețea de centre specializate. În România, EEN este prezentă în toate regiunile de dezvoltare, iar activitățile dedicate IMM din regiunile București – Ilfov și Sud Muntenia sunt implementate din 2022 prin proiectul „Promoting SMEs through Enterprise Europe Network” (PROSME). PROSME este cofinanțat de Programul Piața Unică, iar MSP este partener din 2022.

PROSME are ca scop sprijinirea întreprinderilor în tranziția către practici de afaceri mai sustenabile din punct de vedere economic, social și ecologic, încurajând în același timp inovarea digitală și reziliența. Printre serviciile oferite se numără:

  1. Consiliere pe teme de acces la finanțare, sustenabilitate, cercetare – inovare, scalare și digitalizare: Asistență în accesarea programelor europene de finanțare, inclusiv pentru cercetare-dezvoltare.
  2. Identificarea partenerilor de afaceri: Ajutor în găsirea de parteneri europeni și internaționali pentru dezvoltarea de noi afaceri sau proiecte.
  3. Activități de instruire și informare: Sprijin pentru IMM în exprimarea opiniei în cadrul procesului de elaborare a politicilor europene.
  4. Cooperare între parteneri: Accent pe colaborarea în cadrul ecosistemelor locale și regionale.

Prin PROSME, MSP acoperă mai multe domenii de sprijin,după cum urmează:

  1. Internaționalizare: Ajută companiile să acceseze piețe internaționale, oferind informații despre condițiile de afaceri și reglementările locale.
  2. Suport în cadrul Pieței Unice privind legislația europeană, marcajele CE și drepturile de proprietate intelectuală.
  3. Inovare și Transfer Tehnologic: Sprijină IMM în evaluarea capacității tehnologice și în identificarea de noi tehnologii și soluții inovative.
  4. Acces la Finanțare: Oferă informații despre sursele de finanțare disponibile și ajută la completarea cererilor de finanțare.
  5. Digitalizare: Sprijină IMM în adoptarea tehnologiilor digitale și în adaptarea modelelor de afaceri pentru a deveni mai reziliente.
  6. Sustenabilitate și Reziliență: Asistă IMM în dezvoltarea de modele de afaceri sustenabile și în gestionarea provocărilor legate de schimbările climatice.

MSP, prin proiectul PROSME, joacă un rol important în sprijinirea IMM din regiunea București – Ilfov și Sud Muntenia, contribuind la creșterea competitivității și sustenabilității întreprinderilor, facilitându-le accesul la resurse și oportunități pe piața unică europeană și nu numai.

Câteva idei principale discutate la eveniment

De ce este importantă internaționalizarea IMM?

Extinderea pe piețele externe aduce multiple beneficii:

  • Creșterea veniturilor – acces la noi clienți și piețe;
  • Reducerea riscurilor – diminuarea dependenței de o singură piață;
  • Acces la resurse suplimentare – colaborare cu parteneri internaționali pentru inovare și dezvoltare.

Totuși, IMM-urile se confruntă și cu provocări semnificative:

  • Resurse limitate – financiare și umane;
  • Lipsa de informații despre piețele externe;
  • Dificultăți în găsirea partenerilor potriviți.

Cum sprijină EEN IMM?

EEN oferă o gamă largă de servicii menite să faciliteze accesul IMM pe piețele internaționale:

1. Consultanță pentru acces pe piețe noi la nivel internațional

  • Informații detaliate despre piețele străine;
  • Ghidaj privind reglementările legale și fiscale;
  • Sfaturi personalizate pentru strategii de export.

2. Căutarea de parteneri de afaceri

  • Evenimente de matchmaking și networking;
  • Acces la baze de date cu potențiali parteneri internaționali;
  • Facilitarea semnării de acorduri comerciale.

3. Oportunități de finanțare

  • Identificarea granturilor și schemelor de finanțare disponibile;
  • Asistență în accesarea de credite și investiții;
  • Sprijin pentru dezvoltarea unui model de afaceri sustenabil.

4. Dezvoltarea competențelor IMM

  • Instruire și/sau workshopuri despre internaționalizare;
  • Asistență pentru digitalizare și transformare tehnologică;
  • Suport în dezvoltarea inovației și cercetării.

Strategii pentru o internaționalizare de succes

Pentru a reuși pe piețele internaționale, IMM trebuie să adopte o strategie bine gândită:

  1. Formare și educație – participarea la cursuri despre tehnici de export și management internațional;
  2. Sprijin financiar – accesarea granturilor pentru digitalizare și internaționalizare;
  3. Construirea de parteneriate – colaborarea cu rețele internaționale și organizații de sprijin.

Concluzie

Prezentările din cadrul evenimentului organizat de MSP împreuna cu Tryamm SRL „Tehnologiile Viitorului: Scanare Inteligentă, Automatizare și AI în Afaceri, Oportunități de Finanțare și Internaționalizare pentru IMM-uri” au evidențiat sprijinul oferit de MSP în dezvoltarea IMM prin diverse inițiative pe care le derulăm, precum PROSME. Prin utilizarea acestor resurse, IMM pot depăși provocările, valorifica oportunitățile și contribui la dezvoltarea economică regională și internațională.

Dacă ești un antreprenor interesat de internaționalizare, explorează oportunitățile oferite de EEN și contactează echipa MSP.

#eencanhelp #internaționalizare #digitalizare

1 comentariu

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =