1.Titlu
Investigare aeriană de mare rezoluție: cartografiere urbană, site-uri arheologice, modele 3D
2.Scurtă descriere
Centrul CERTO din cadrul INOE 2000 oferă servicii de investigare aeriană de înaltă rezoluție, utilizând drone echipate cu senzori pentru imagistică multispectrală, termografie, fotografiere de înaltă rezoluție și scanare LIDAR. Soluția permite cartografierea terenurilor, identificarea zonelor arheologice, realizarea de modele 3D și monitorizarea stării monumentelor istorice, prin metode non-invazive și integrarea datelor în sisteme GIS.
3.Descriere completă a soluției
Centrul de Excelență pentru Restaurarea prin Tehnici Optoelectronice (CERTO) din cadrul INOE 2000, oferă servicii de investigare aeriană folosind un sistem UAV high-tech, cu senzori de ultimă generație ce oferă o imagistică de înaltă rezoluție. Cei patru senzori de imagine complementari (imagistică multispectrală, termografie, fotografie de înaltă rezoluție și LIDAR) sunt fără contact și non-invazivi. Datele colectate prin supravegherea aeriană sunt cartografiate cu precizie într-un pachet multistrat folosind software GIS și pot fi utilizate în investigația siturilor arheologice extinse sau a monumentelor istorice. De asemenea, permit corelarea cu datele de la sol obținute folosind metodele și tehnicile existente în laboratorul mobil.
Investigarea aeriană de mare rezoluție permite:
- Topografia terenului, modele 3D
- DEM sau DTM: fotogrammetrie și LIDAR
- Diferențe de vegetație, ziduri sau șanțuri îngropate
- Identificarea intervențiilor de suprafață asupra monumentelor
- Identificarea și cartarea zonelor arheologice
- Observarea distribuției termice și a stresului termic la care este expus monumentul
- Corelarea datelor din pachetele multistrat GIS = interpretare complexă a datelor aeriene
- Măsurători sistematice pe termen lung pentru a evalua degradarea în timp
4.Avantaje și Inovații
- Utilizarea combinată a patru tipuri de senzori pentru investigare aeriană;
- Colectarea datelor de înaltă rezoluție prin metode non-invazive;
- Cartografiere precisă și realizarea de modele 3D ale terenului și monumentelor;
- Identificarea structurilor arheologice și a modificărilor de suprafață;
- Integrarea datelor multisenzoriale în sisteme GIS pentru analiză complexă;
- Monitorizarea în timp a degradării și a condițiilor de mediu ale monumentelor.
5.Cuvinte cheie
Market keywords:
Patrimoniu cultural, arheologie, monumente istorice, conservare și restaurare, cartografiere urbană, documentare 3D, monitorizarea patrimoniului, topografie, managementul siturilor arheologice, protecția patrimoniului.
Technology keywords:
UAV, investigare aeriană, LIDAR, imagistică multispectrală, termografie, fotogrammetrie, modele 3D, sisteme GIS, modele digitale de teren (DTM), modele digitale de elevație (DEM), teledetecție, senzori optoelectronici, monitorizare non-invazivă.
6.Partener căutat
Muzee, instituții de protecție a patrimoniului, institute de arheologie, autorități locale, firme de topografie și cartografie, companii de construcții și restaurare, universități și institute de cercetare interesate de investigarea, documentarea și monitorizarea siturilor arheologice, a monumentelor istorice și a zonelor urbane.
7.Stadiu de dezvoltare
Disponibil pentru demonstrație.
8.Statut DPI
DPI aplicat.
9.Tip de parteneriat dorit
Acord comercial