Să ne amintim…
„Ora de știut!” este o disciplină opțională de tip integrat, ca parte a curriculumului la decizia școlii.
Inițiativa a demarat în 2022, printr-un parteneriat dintre Consiliul Județean Ilfov, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Asociația „Măgurele Science Park” și DIGIPEDIA.
Programa integrează domenii de larg interes din cadrul științelor (STEAM), având ca tematică generală abordarea unor aspecte științifice ale relației dintre om și mediul terestru și chiar extraterestru. Sunt aspecte corelate cu probleme ale lumii contemporane, dar și cu provocările regăsite în activitatea cotidiană.
Această programă integrează elemente specifice ariilor curriculare Științe și Om și societate (cu precădere din geografie, ca știință a Pământului). Se adresează învățământului gimnazial, cu buget de timp de o oră pe săptămână, cu rolul de a stârni, de crea întrebări, de a genera atitudini pozitive, de a dezvolta motivația interioară pentru învățare.
În realizarea documentului Programa şcolară pentru opționalul integrat „Ora de știut!”, s-a urmărit dezvoltarea următoarelor competențe generale:
- Utilizarea terminologiei științifice pentru dezvoltarea unei percepții corecte asupra unor fenomene din mediul înconjurător și societatea contemporană;
- Rezolvarea unor situații problemă din viața cotidiană, utilizând informații științifice;
- Adaptarea la noi contexte de mediu înconjurător, dar și social – profesionale, prin corelarea unor procese și fenomene cu informații din domeniul științelor.
Domeniile de conținut propuse prin programă sunt:
- Curiozitatea – punctul de pornire al cercetării științifice;
- De vorbă cu planeta;
- Tehnologiile viitorului;
- Tendințe în economia mondială;
- Omul și spațiul extraterestru.
Programa este realizată în conformitate cu prevederile Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii, aprobată prin OME nr. 3238/2021.
Originalitatea programei „Ora de știut!” derivă din parteneriatele încheiate cu emisiunea DIGIPEDIA (un veritabil vector de popularizare a științelor, cu sute de ore de emisiuni la dispoziția elevilor și profesorilor) și cu Asociația Măgurele Science Park, un altfel de mediu de învățare, cu tehnologii și metode inovative în educație. Aceste parteneriate înseamnă aplicații practice, resurse didactice moderne, înseamnă contactul cu mediul științific românesc, cu cercetători și antreprenori ce pot deveni modelele de care copiii noștri au nevoie.
Inițiativa „Ora de știut!” a fost promovată în județul Ilfov, iar interesul școlilor nu s-a lăsat așteptat! Peste 30 de școli au transmis dorința elevilor pentru a pilota inițiativa. Ca urmare a acestui interes, a fost organizată o campanie de realizare de proiecte în școlile județului Ilfov, folosind materiale și informații prezentate în cadrul curricular. Toate aceste proiecte realizate de elevii școlilor participante au fost expuse în cadrul unei expoziții organizate de echipa MSP la Parlamentul României în luna mai 2023.
Bineînteles, au fost selectate și cele mai reprezentative exponate, care au fost premiate de către organizatori. În zilele imediat următoare expoziției, echipa MSP a organizat la Sala Comisiei pentru Învățământ – Camera Deputaților, dezbaterea „Ora de știut” – „Programa școlară pentru opționalul integrat”, al cărei scop a fost promovarea inițiativei și diseminarea rezultatelor procesului instructiv-educativ din cadrul curriculumul „Ora de știut!” și către legislativ. Am discutat despre avantajele programei, despre provocările unei generații dinamice şi, bineînțeles, despre impactul inteligenței artificiale asupra creativității şi a actului educațional.
De asemenea, am organizat competiția „Provocarea Minților”, prin care elevii beneficiari ai opționalului au fost invitați într-o aventură prin lumea fascinantă a inteligenței artificiale (AI). Aceștia au înscris în concurs proiecte diverse, lucrate cu dedicare și interes, iar cele mai interesante au fost premiate.
După pilotarea din perioada 2022 – 2023, obiectivul general pentru anul 2023 a fost obținerea acreditării curriculumului la decizia școlii „Ora de știut!” și scalarea acesteia la nivel național, prin intermediul și sprijinul Ministerul Educației. Sperăm ca odată cu acreditarea acestui curriculumul, elevii să perceapă într-un mod tot mai pozitiv și să fie tot mai mult motivați intrinsec în a-și alege vocații în domeniile profesionale ale viitorului. Vă ținem informați cu privire la rezultatele procesului derulat de către Inspectoratul Județean Ilfov și Ministerul Educației pentru acreditarea acestei curricule opționale!