La Magurele Science Park credem că știința devine cu adevărat vie atunci când este experimentată. În acest spirit, 120 de elevi de gimnaziu de la Școala Nr. 1 din Buftea au avut șansa de a pătrunde în inima cercetării românești, într-o vizită educațională organizată în parteneriat cu două institute naționale de prestigiu: Institutul pentru Științe Spațiale (ISS) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM).
O zi dedicată curiozității și învățării prin experiență
Pe 25 februarie, echipa Magurele Science Park a facilitat o experiență completă de explorare științifică. Elevii au descoperit universul fascinant al cercetării direct de la sursă – în laboratoare reale, alături de cercetători care i-au ghidat cu răbdare și entuziasm.


Vizita la Institutul pentru Științe Spațiale a fost o incursiune spectaculoasă în lumea cosmosului. Cei mici au călătorit virtual prin sistemul solar cu ajutorul tehnologiei VR, au analizat emulsii nucleare la microscop, au înțeles cum funcționează un detector de raze cosmice și au descoperit misterele universului prin jocuri interactive și observații astronomice. Unul dintre momentele de impact a fost descoperirea dispozitivului Planeterrella, care simulează interacțiunile dintre vântul solar și câmpul magnetic terestru, dezvăluind fenomene spectaculoase precum aurorele boreale.


La INCDFM, elevii au intrat într-o lume a experimentelor care îmbină chimia, fizica și materialele avansate. Au asistat la reacții spectaculoase – cum este „ploaia de aur” sau sticla albastră care conținea o soluție ce își schimba culoarea – și au explorat proprietățile nanomaterialelor. Au învățat despre forțele magnetice prin demonstrații cu ferrofluide și biluțe magnetice, au fost uimiți de efectele azotului lichid și au văzut cum arată o camera curată de laborator.


De ce facem asta?
Într-un context european în care studiile recente (PISA 2022) indică o scădere a nivelului de competență în domeniile STEM, nevoia de a stimula interesul elevilor pentru știință devine tot mai urgentă. Comisia Europeană subliniază că gândirea științifică este esențială pentru formarea unor cetățeni capabili să înțeleagă și să evalueze critic lumea în care trăiesc – o lume tot mai complexă, tehnologizată și dependentă de inovație.
Prin astfel de inițiative, ne dorim să transformăm percepția asupra științei: dintr-un domeniu abstract, într-o aventură concretă, captivantă, accesibilă. Să arătăm că știința nu se învață doar din cărți, ci se trăiește, se simte și se înțelege cel mai bine atunci când o experimentezi direct.
Privim înainte cu încredere
Pentru acești elevi, vizita organizată de echipa Măgurele Science Park la ISS și INFM, a fost mai mult decât o lecție – a fost o deschidere de orizonturi. O invitație la curiozitate, la descoperire, la adresarea întrebărilor potrivite.
Ne bucurăm că am putut contribui la această experiență și sperăm să ne reîntâlnim cu acești copii entuziaști în cadrul altor activități marca Magurele Science Park. Până atunci, să nu uităm că fiecare invenție sau tehnologie din jurul nostru poartă semnătura unui cercetător care, cândva, a fost și el un copil curios.
