Back

Concursul de modelare și printare 3D – sprijinim tinerii și pasiunile lor

Este important ca pasiunile să fie încurajate. Iar noi, la Măgurele Science Park, ne dorim să contribuim, măcar într-o mică măsură, la transformarea visurilor în realitate. 

Tocmai de aceea, în luna octombrie am lansat Concursul de modelare și printare 3D, în colaborare cu doi dintre partenerii din comunitatea #MSP – Robo Hub și FormWerk. 

Acesta a fost dedicat elevilor din regiunea București-Ilfov, pe care i-am provocat să ne răspundă într-un mod cât mai creativ la întrebarea: Ce obiect ai aduce din virtual, prin modelarea și printarea 3D, în cadrul materiei tale școlare favorite (știință, tehnologie, inginerie, matematică și nu numai)?

Așa cum am anticipat, imaginația celor mici nu a avut bariere: de la neuroni și sinapse utile pentru orele de biologie, la hărți interactive și coșuri de baschet interdisciplinare. 

După ce juriul, format din Yannick Bastian (Managing Director @ FormWerk), Ana-Maria Stancu (CEO Bucharest Promo Robots) și Iuliana Iliescu (Consultant în management la Asociația Măgurele Science Park), a analizat înscrierile în concurs, 15 elevi au fost selectați pentru a participa la prima etapa a concursului – sesiuni online de familiarizare cu interfața programului TinkerCad și introducere în modelarea 3D. 

Cea de-a doua etapă a concursului s-a desfășurat la SmartLab, în orașul Măgurele, acolo unde 8 participanți au avut ocazia să lucreze, efectiv, cu imprimantele 3D din laborator, sub îndrumarea lui Laurențiu Dinu, our 3D printing guru, care a fost alături de ei și s-a asigurat că primesc răspunsuri la toate întrebările. Au fost 3 zile marcate de curiozitate și entuziasm, elevii la final fiind mult mai increzători pentru a aborda ultima etapă, prezentarea proiectelor in fața juriului.

Haideți să auzim povestea a 2 participanți:

Pe viitor aș vrea să devin tester de jocuri video. Pasiunea mea a apărut de când am aflat că există această meserie și mie îmi place să mă joc jocuri video, deci e pasiune amestecată cu plăcere – Alex, 13 ani. 

Pasiunea mea este să printez 3D, mai degrabă proiectatul anumitor piese. Totul a început din nevoie, când am avut nevoie de anumite piese care nu se găseau în magazine, așa că m-am întors la internet, care m-a informat că singura posibilitate de a le obține este de a le face chiar eu – George, 13 ani.

Le urăm succes tuturor participanților, care vor fi premiați în ultima etapă a proiectului, ce va avea loc în luna decembrie. 

Prin premiile oferite (imprimante și stilou 3D), ne dorim să îi ambiționăm să evolueze în direcția modelării și printării 3D, contribuind astfel la familiarizarea tinerilor cu digitalul și cu meseriile care vor contura viitorul. 

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 − 2 =