Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni nu înseamnă doar o zi. În timp ce ultima zi de vineri din luna septembrie este desemnată la nivel european data la care au loc întâlnirile anuale dintre cercetători și publicul larg proiectele care susțin evenimentele se desfășoară pe tot parcursul anului și oferă ocazia publicului, în special tinerilor, să interacționeze cu cercetătorii într-o multitudine de alte evenimente și formate inovative. Sub egida Comunității Educație pentru Știință, în cadrul proiectului ReCoNnect în care sunt implicate institutele de cercetare de pe platforma Măgurele și universități din țară aceste oportunități sunt numeroase și foarte variate, de la școli de vară de știință, tabere de iarnă de astronomie, vizite, webinarii, ateliere precum și Concursul Național Știință.
Aflat la a doua ediție Concursul Național de Știință ReCoNnect 2023 – 2024, este deschis elevilor și profesorilor, pentru a trimite materialele, până la data de 15 aprilie. Aceștia sunt invitați să se înscrie la un concurs format din cinci misiuni ce oferă posibilitatea de a descoperi teme din cercetarea științifică, de a înțelege meseria de cercetător și de implicare în activități concrete care ilustrează ipostaze din activitatea unui cercetător. Misiunile din care puteți alege să participați la această ediție sunt: „Vânătorii de cutremure”, „Cunoaște calitatea apei de băut”, „Explorează lumea subatomică”, „Propune o misiune spațială” și „Descoperă un om de știință”.
Formularul de înscriere îl găsiți aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScOsny53lIA2jD7WP0CJVj6ey81lnwTxipi8wO2gu-beSefxQ/viewform
Pentru butonul de ”Vreau să aflu mai multe informații”: https://noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro/concurs