DESCRIERE
Extinderea inovațiilor cu impact ridicat
Programul se adresează întreprinderilor resortisante ale unui stat membru UE sau a unei țări partenere, în special Startup-urilor și companiilor spinout, care:
-au o singură sucursală și fac parte din categoria IMM-urilor;
-sunt o societate mică cu capitalizare medie și care au până la 500 de angajați, dar pot aplica doar pentru secțiunea de investiții pentru scalare rapidă;
SCOP
Costurile ridicate ale procesului de inovare, au condus la identificarea nevoii realizării de investiții de către Comisia Europeană în companiile care prezintă un risc ridicat pentru investitorii privați, dar care își propun să facă parte din progresul tehnologic și ștințific.
OBIECTIVE
Program este format din 2 tipuri de finanțări:
EIC Accelerator open, care își propune sprijinirea oricăror inovații, indiferent de domeniu;
EIC Accelerator challenge, care vine în ajutorul inovațiilor cu impact asupra măsurilor de redresare economică a Pactului verde european, a Strategiei Digitale și a tehnologizării sistemului medical.
TIPURI DE ACTIVITĂȚI
În cadrul apelui, pot solicita finanțare și una sau mai multe persoane fizice (inclusiv persoane fizice autorizate) sau persoane juridice care:
intenționează să înființeze un IMM sau o societate mică cu capitalizare medie într-un stat membru sau într-o țară parteneră, până la momentul semnării contractului EIC Accelerator sau în situația în care sunt acordate finanțări mixte, cel mai târziu când se hotărășește componenta de investiție;
dorește să investească într-o societate eligibilă finanțării și aplică astfel în locul acesteia, în urma unui acord cu societatea (contractul EIC Accelerator se încheie doar cu beneficiarul);
dintr-un stat non-UE și care nu este nici asociat, dar care dorește să înființeze un IMM sau să relocheze unul într-un stat membru sau partener, la momentul completării cererii de finanțare.
TIPURI DE ENTITĂȚI ELIGIBILE
Intreprinderi resortisante ale unui stat UE sau ale unui stat partener Horizon 2020:
IMM-uri, cu o singură sucursală;
societăți mici cu capitalizare medie, cu maxim 500 de angajați, eligibile doar pentru secțiunea de investiții pentru scalare;
persoane juridice/persoane fizice care doresc să deschidă un IMM/o societate mică cu capitalizare medie.
Persoane juridice/persoane fizice non-UE care doresc să înființeze un IMM/să relocheze unul într-un SM sau partener.
BUGET TOTAL
Bugetul programului este împărțit pe 2 componente:
Accelerator Open – 592.5 milioane EUR.
Accelerator Challenges – între 494.76 și 496.76 milioane EUR.
FINANȚATOR: Comisia Europeană prin Programul Orizont Europa / Operator – Consiliul European de Inovare
VALOARE COFINANȚARE:
Pentru costurile de dezvoltare a inovațiilor:
-până la 2,5 milioane euro, sub formă de granturi.
Pentru costurile de scalare și cheltuielile necesare:
-până la 15 milioane euro, sub formă de investiție directă la capital.
TERMEN LIMITĂ: 6 oct 2021
Informații utile aici