Back

OPEN CALL – identificarea stakeholderilor comunității locale care doresc implicarea și sprijinirea inițiativei SME4GREEN pentru o dezvoltare locală durabilă

Primul pact verde local din România se dezvoltă în Ilfov!

Consiliul Județean Ilfov împreună cu Orașul Torino dezvoltă primele pacte verzi locale din România și Italia în cadrul proiectului SME4GREEN, co- finanțat de Comisia Europeană în cadrul „Single Market Program”. Proiectul își propune ca până în 2024 să creeze premisele cooperării dintre IMMurile locale și autoritățile publice și să faciliteze dezvoltarea de politici publice care să sprijine adoptarea de soluții verzi și digitale de către IMMurile din cele două locații (Ilfov si Torino). SME4GREEN este coordonat de către fonduri-structurale.ro, având ca parteneri Asociația Măgurele Science Park și Consiliul Judetean Ilfov în România și Comune di Torino și Parco Scientifico Tecnologico per Lambiente Environment Park Torino Spa în Italia.

În cadrul SME4GREEN vor fi analizate strategii, planuri, norme locale și vor fi adoptate soluții pentru colaborarea dintre mediul public și cel privat pentru adoptarea de modele de business „verzi și digitale” pentru dezvoltarea rezilienței companiilor mici din cele două regiuni din România și Italia. În procesul de dezvoltare a celor 2 pacte verzi localevor fi implicați reprezentanți ai tuturor stakeholderilor relevanți, procesul de co-creare fiind ghidat de experții orașului Amsterdam – oraș etalon în implementarea unui pact verde, prin evenimente de tip workshop.

În cadrul proiectului:

  • 5 IMMuri vor fi sprijinite să deruleze campanii de crowdfunding pentru introducerea pe piață a unor produse „verzi”, care vizează economia circulară
  • 10 IMMuri vor beneficia de mentorat în managementul inovarii, suport pentru dezvoltarea de soluții „verzi și digitalizare”
  • IMMurile din cele două regiuni vor primi îndrumare din partea experților proiectului SME4GREEN pentru identificarea și aplicarea la finanțări europene (gestionate la nivel național sau european)

SME4GREEN reprezintă o inițiativă de pionierat în România și va explica și aplica pentru prima dată conceptele „Green Deal”-ului european la firul ierbii – la nivelul autorităților și IMMurilor care își vor adapta modelele de business. La nivel european, Comisia a selectat 8 proiecte pe care le va sprijini să dezvolte astfel de pacte verzi locale care vor deveni exemple pentru alte comunități. În cadrul acestei inițiative Europene se dezvoltă pacte verzi locale în Italia, Franța, Finlanda, Germania, Suedia, Croația, Austria, Danemarca, Olanda, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cipru și Spania.

Dacă:

  • reprezentați o organizație (IMM sau organizație suport) din județul Ilfov
  • susțineti ideea unei dezvoltări (locale) durabile
  • doriți să beneficiați de serviciile furnizate de grupul experților SME4GREEN
  • doriți să vă alăturați acestei inițiative europene prin care IMM-urile să fie sprijinite în implementarea de soluții „verzi și digitale” pentru a dezvolta afaceri sănătoase atât din punct de vedere economic cât și social și al protecției mediului înconjurător,

Vă rugăm să completați aici formularul nostru

Mulțumim pentru sprijin si te asteptăm alături de noi în dezvoltarea primul pact verde local din România în judetul Ilfov.

Dacă doriți informații suplimentare despre SME4GREEN, vă rugăm să ne contactați aici:

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + seventeen =