Interviu pentru newsletter-ul MSP al lunii septembrie
- Ce te-a motivat să intri în mediul de cercetare?
În mod ciudat poate, încă de la prima oră de fizică din clasa a VI-a am știut că vreau să fiu fiziciană, să fac cercetare în acest domeniu. Niciodată nu am mai avut același sentiment în legătură cu vreo altă materie, deși mi-au plăcut foarte mult și matematica, și chimia, și informatica, de exemplu. Cred că ceea ce m-a atras la fizică a fost faptul că îmi oferea explicații foarte logice la fenomene pe care eu le observam sau le trăiam, că totul avea sens în fizică, nimic nu era la întâmplare. Pe măsură ce am studiat-o, am realizat cât de multe sunt încă necunoscute și că îmi doresc să fiu eu una dintre persoanele care găsesc răspunsuri, care descoperă lucruri neștiute anterior.
- Cum au arătat primii pașii în meseria de cercetătoare?
Cred că pot spune că încă experimentez primii pași, pentru că lucrez în cercetare de mai puțin de un an, însă mi s-a confirmat încă din primele zile că a fi cercetător este meseria visurilor mele. În acest stadiu, focusul este pe a învăța cât mai multe de la cei din jur și de a trece, ușor-ușor, la autonomie.
- Cum ai descrie o zi din viața unui cercetător?
Un lucru foarte frumos la meseria de cercetător este faptul că nu avem o rutină, că fiecare zi este diferită, deci nu poți să te plictisești. În funcție de stadiile în care ne aflăm cu proiectele, pot fi fie zile în care stăm în laborator de dimineața până seara, fie zile în care preponderent scriem, analizăm date sau citim articole din literatura de specialitate. Un lucru care mie, personal, îmi place deosebit de mult, este componenta socială, faptul că ne consultăm cu privire la proiectele pe care le derulăm.
- Ce te atrage la proiectele de cercetare la care lucrezi în prezent?
Având în vedere că sunt la început de drum, totul este destul de nou pentru mine. De aceea, sunt entuziasmată să am ocazia să particip la aceste proiecte, să văd cum pun în practică ceea ce am învățat, și mă simt recunoscătoare, în plus, să pot face cercetare în domeniile care mă atrag cel mai mult: nanotehnologiile și optica neliniară.
- Ne poți spune cum a apărut intenția de a dezvolta unul dintre proiecteletale de cercetare?
Unul dintre subiectele de cercetare pe care le avem în grupul în care lucrez la INFLPR este reprezentat de dezvoltarea senzorilor cu fibră optică care se bazează pe fenomenul de rezonanță a plasmonilor de suprafață, şi testarea lor ȋn domenii diverse, de la medicină, monitorizarea mediului şi până la securitate alimentară. Caracteristicile de care pot da dovadă astfel de dispozitive, de la versatilitate până la sensibilitate, ne provoacă să căutăm aplicații prin care să aducem o schimbare în bine în jurul nostru.
- Cum ai descrie experiența participării la competiția TalentOn?
EU TalentON a fost o experiență unică pentru mine. Este o mare mândrie să fii ales printre cei mai buni 108 tineri oameni de știință ai Europei care caută soluții inovatoare pentru dificultățile globale majore, dar să lucrezi cu alte trei persoane din ţări diferite, pe care le întâlnești pentru prima dată, cu background-uri complet distincte de al tău, și să realizați un proiect științific complex în câteva zile este o sarcină mult mai dificilă decât mi-aș fi putut imagina. Cu toate acestea, am creat legături cu oameni deosebiți și am învățat multe ȋn cele cinci zile la Katowice, Polonia, iar asta mă motivează și mă face să fiu foarte fericită că am putut lua parte la o astfel de competiție.
- Ce sfaturi i-ai oferi unui tânăr care vrea să devină cercetător?
Cred că, în viață, cel mai important este să facem ceea ce ne face plăcere, deci l-aș sfătui să își urmeze pasiunea și să nu se lase descurajat de eventualele nereușite de pe parcurs. Cercetarea reprezintă un proces continuu de învățare și nu se face de unul singur, așa că, dacă există determinare și plăcere, restul vor merge de la sine.
Poza din cadrul competiției internaționale TalentON, unde lucram împreună cu echipa la proiectul nostru, intitulat EcoGrid
Felicia Iacob
Asistent de cercetare științifică
Grupul de cercetare „Lasere în domeniul stiinţelor vieţii, mediu şi producţie – LLASEM
Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiației (INFLPR)
E-mail: [email protected]