Palatul Regal – Sala Tronului, București, 12 iunie 2018
Conferința „We are inventing the future! OUR BET ON SCIENCE!”, a reunit astăzi, 12 iunie 2018, la Palatul Regal, importanți reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, ai mediului de afaceri, autorități publice și societatea civilă, în proiectul de reconstrucție a economiei României pentru mileniul III – MAGURELE SCIENCE PARK.
Deschiderea Conferinței „We are inventing the future! OUR BET ON SCIENCE!” a fost oficiată de președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, inițiatorul MAGURELE SCIENCE PARK și de ES domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României.
Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov: „De la momentul startului construirii celui mai puternic laser din lume, noi, Consiliul Județean Ilfov, am înțeles că România poate intra într-o nouă etapă! Trecerea trebuie susținută însă de noi toți. MAGURELE SCIENCE PARK este parte a acestei etape și are ca obiectiv valorizarea economică a rezultatelor cercetării de pe întreaga platformă Măgurele. În același timp, vizăm dezvoltarea antreprenoriatului, sprijinirea start up-urilor, astfel încât România să treacă la un nou model de dezvoltare: ECONOMIA INOVATIVĂ. Vom crea un ecosistem atractiv, bazat pe cunoaștere, un parc științific care va aduce beneficii importante nu numai Regiunii București-Ilfov, ci întregii țări. Noi, Consiliul Județean Ilfov alături partenerii noștri în proiectul MAGURELE SCIENCE PARK, ne deschidem astăzi în fața dumneavoastră și vă așteptăm să vă alăturați nouă, pentru a ne inventa viitorul și a câștiga pariul cu știința!”
ES domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României: „Parcul Știintific de la Măgurele este primul de asemenea însemnătate din țara noastră și marchează un pas foarte important spre creșterea conectivității dintre mediul academic și cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activități economice cu valoare adăugată. Felicit implicarea autorităților județene și locale în colaborare cu asociațiile internaționale de profil, pentru promovarea conceptului de parc științific și alocarea concretă de resurse în acest sens cum tocmai ne-a prezentat domnul președinte al Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache.”
Acad. Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române: „Asistăm la o manifestare a unei culmi a cunoașterii. Trăim un moment istoric. La jumătatea secolului trecut, tradiția laserelor de la Măgurele ne făcea să fim mândri și orgolioși. Membrii ai Academiei sunt implicați în proiectele din Parcul Științific de la Măgurele. În numele Academiei îl felicit pe acad. Nicolae Zamfir. Dar și pe președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, care a înțeles ce înseamnă aceste noi comandamente ale științei și pe toți cei care sunt implicați în această realizare excepțională.”
Acad. Nicolae Zamfir, Directorul General al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei: „La Măgurele avem o școală puternică de fizică ce în 60 de ani s-a afirmat ca un partener egal cu marile puteri ale lumii. În 2009, școala românească de fizică și-a dovedit maturitatea prin faptul că a candidat să găzduiască un centru de cercetare științifică, în ideea de a așeza România pe harta mondială a institutelor de cercetare. România să fie un partener egal în schimbul mondial de valori. Apoi este vorba despre contribuția la educația științifică, baza formării moderne a unui cetățean. Și a treia direcție este aceea a schimbării paradigmei cerute de societatea modernă între cercetare și industrie, o paradigmă a aplicațiilor care se pot transmite societății și să contribuim astfel la dezvoltarea economică a țării. Firme de prestigiu au arătat că trebuie folosit prilejul de dezvoltare economico-socială. Toate aceste idei au dus la MAGURELE SCIENCE PARK și astăzi este ziua de naștere a acestui proiect. Bine că începem cu începutul și sperăm ca toate acestea să se realizeze printr-o politică coerentă, iar Consiliul Județean Ilfov este hotărât să arate o anume perseverență în a finaliza MAGURELE SCIENCE PARK și să deschidem un nou capitol în dezvoltarea acestei zone.”
Mihnea Costoiu, rector Universitatea POLITEHNICA din București: „Suntem astăzi în fața unei Inițiative cu potențial uriaș de a schimba fața cercetării de avangardă din România. Iată-ne aici ca parteneri alături de Consiliul Județean Ilfov, Institutul Horia Hulubei și Primăria Orașului Măgurele inaugurând MAGURELE SCIENCE PARK, un proiect cu un drum lung, obligatoriu pentru a materializa polul de competitivitate ELI-NP. În 2011, Consiliul Investitorilor a plasat ELI-NP în top 5 al investițiilor în România. MAGURELE SCIENCE PARK este prima soluție concretă pentru accelerarea implementării soluțiilor de colaborare.”
André Domin, Președinte al Diviziei pentru Europa a Asociației Internaționale a Parcurilor Științifice și CEO al Parcului Tehnologic din Heidelberg – Germania: „Într-un parc științific sunt multe organizații care trebuie să lucreze împreună. Ce fac aceste companii? Fac retail sau inventează, recreînd noi tehnologii. De aceea știința și parcurile tehnologice sunt importante pentru noi. Primul pas într-un parc științific este să construiești și apoi să faci punți între mediul academic și cel economic, în așa fel încât să transferi știința către nevoile întreprinderilor. De ce are nevoie un bun parc științific? Să definești țelurile, apoi să faci legăturile cu lumea academică mondială și aveți aici, la Măgurele, un bun start prin laser. Îți trebuie flexibilitate, să selectezi companiile, să le accepți doar pe acelea foarte bune. Apoi, trebuie să găsești și drumul către tinerele companii, doar că acestea nu știu business și trebuie să le ghidezi. Sunt multe similarități între România și Spania și Spania trebuie să vă motiveze din punctul de vedere al parcurilor științifice. Vă doresc să creșteți împreună cu celalte parcuri științifice care fac parte din IASP, Asociația Internaţională a Parcurilor Științifice și a Ariilor de Inovare.”
Prof. dr. ing. Adrian Curaj, Directorul General al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), fost ministru al Educației Naționale: „Sunt emoționat pentru că nu toți au șansa să fie aproape de un asemenea proiect. Doamnelor și domnilor, s-au aprins luminile în Laser Valley! Prima este lumină de far, este cea de la ELI-NP. A doua lumină, care a fost aprinsă astăzi, este cea de la MAGURELE SCIENCE PARK. MSP creează legături, completează sinergic lucrurile, dezvoltă comunitatea. Am încredere că farul științei împreună cu farul inovării și al antreprenoriatului vor da lumină și inspirație, împreună, acestui proiect care, sunt convins că va marca pe perioadă lungă România și care ne va determina să spunem că putem.”
Conferința „We are inventing the future! OUR BET ON SCIENCE!” a facilitat o dezbatere națională și a prezentat o soluție concretă, MAGURELE SCIENCE PARK, care va asigura convergența celor mai competitive sectoare ale cercetării românești prin transfer tehnologic și antreprenoriat, inițiativă a Consiliului Județean Ilfov în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, Universitatea POLITEHNICA din București și Primăria Orașului Măgurele.