Back

COMUNICAT DE PRESĂ – Lansare concurs planuri de afaceri

Dacă ești student, 2022 e anul tău norocos – poți obține până la 60.000 de euro ca visul tău de a începe un business să devină realitate! 

Asociația „Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor” EUROPROJECT în parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA din București, Camera Consultanților Fiscali și Asociația ”Măgurele Science Park” implementează în perioada 31.12.2021-30.12.2023 proiectul „EntrepLoading” – POCU/829/6/13/141274, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 6: Educație și competențe și are o valoare totală de 9.639.834,07 lei, din care 6.393.420 lei reprezintă ajutoare de minimis.

Unde poți aplica?

Accesează platforma de înregistrare a planurilor de afaceri la https://entreploading.student-antreprenor.ro/, citește metodologia de organizare a concursului, iar dacă ai deja un curs de antreprenoriat finalizat, te poți înscrie cu propriul tău plan. În perioada 15 februarie – 31 martie 2022, se desfășoară concursul planurilor de afaceri din cadrul proiectului EntrepLoading…

Un număr de 22 de startup-uri vor fi selectate spre finanțare. Acestea se vor înființa în cadrul proiectului și vor beneficia de un ajutor de minimis de 60.000 de euro pentru finanțarea planului de afaceri propus.

Poți face parte dintre cei selectați dacă proiectul tău este considerat sustenabil și obții un minimum de 60 de puncte.

Ce înseamnă acest lucru pentru studenții din România?

Pentru 350 dintre ei înseamnă cursuri acreditate de competențe antreprenoriale. În urma finalizării acestora vor primi o subvenție în valoare de 200 lei și un certificat recunoscut de ANC.

Pentru cei 22 de câștigători la concursul planurilor de afaceri înseamnă finanțarea startup-urilor  cu un ajutor de minimis de 60.000 de euro.

Pentru piața muncii înseamnă crearea a 66 de locuri de munca în cadrul celor 22 de startup-uri, câte 3 locuri de muncă în fiecare.

Și nu în ultimul rând, toți participanții  se vor bucura de servicii de mentorat și practică în întreprinderi reale alături de consultați și antreprenori deja consacrați.

Dacă nu te-ai înscris încă la cursul de antreprenoriat din cadrul proiectului EntrepLoading…, încă o mai poți face, completând formularul disponibil aici: https://bit.ly/3ucKiY9.  

Program cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 POCU/829/6/13/141274.


Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, te rugăm să utilizezi următoarele date de contact:

Luiza Popescu, Expert Informare, [email protected],

Tel: 021/212.56.95 int.110.

Afli mai multe detalii despre proiect din Prezentare sau de pe pagina noastră de Facebook dedicată proiectului.

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 4 =