Back

Mediul academic se alătură proiectului Măgurele Science Park

În vederea stimulării cooperării între instituțiile de învățământ superior, pentru facilitarea accesului la rezultatele cercetării aplicative de pe Platforma de Cercetare din Orașul Măgurele, precum și pentru promovarea cercetării aplicate, a inovării şi a transferului de tehnologie prin atragerea fondurilor Uniunii Europene, a fondurilor naţionale, regionale, locale a fost încheiat astăzi un acord de cooperare între Asociația Măgurele Science Park și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Acordul prevede transferul de cunoștințe, tehnologie și competențe din sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București către Parcul Științific Măgurele în vederea:

• promovării de tematici pentru granturi și proiecte CDI în competiții naționale și europene
• dezvoltării de domenii specializate inteligente specifice regiunii București-Ilfov
• creșterii competitivității agenților economici din regiunea București-Ilfov
• creșterii numărului de mărci înregistrate din regiunea București-Ilfov
• creșterii numărului de brevete de invenție din regiunea București-Ilfov
• creșterii numărului de publicații în reviste cotate ISI sau indexate ISI la nivel de regiune

De asemenea, protocolul are în vedere identificarea, dezvoltarea și implementarea unor obiective de specializare inteligentă pentru domeniile: Bioeconomie, Agricultură, Horticultură, Zootehnie, Medicină Veterinară, Ingineria Mediului, Îmbunătățiri Funciare, Inginerie Economică în Construcții, Măsurători Terestre, Biotehnologie, Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, în corelare și complementaritate cu Strategiile de dezvoltare existente.

Acordul a fost parafat de Irinel Scrioșteanu, președinte Asociația Măgurele Science Park și prof. univ. dr. Răzvan Ionuț Teodorescu, prorector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Asociația MAGURELE SCIENCE PARK a încheiat până acum alte 5 acorduri de colaborare cu institutele de cercetare de pe platforma Măgurele.

Membrii fondatori ai Asociației Măgurele Science Park sunt Consiliul Județean Ilfov, Primăria Măgurele și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei – IFIN HH.

1 comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 3 =