Back

Putem contribui la activitatea Parcului Științific, afirmă cercetătorii de la Institutul de Fizică Atomică

Conducerea Institutului de Fizică Atomică – IFA susține inițiativa Consiliului Județean Ilfov și consideră că apariția Parcului Științific este urgentă, mai ales acum când România devine atât de importantă în cercetarea internațională datorită existenței laserului de mare putere de la Măgurele.

Dr. Florin Buzatu, director general IFA: „Este o inițiativă extrem de binevenită. Au mai fost, dar aceasta mi se pare de bun augur. Și chiar e nevoie acum, repede, urgent. Pentru că ELI-NP anul viitor va fi pus în funcțiune, după toate previziunile, iar dacă nu știm să atragem la momentul potrivit –  comunitatea științifică nu mai vorbim, e atrasă oricum – dar acest proiect trebuie să aibă și impactul social, economic, astfel încât să poată fi valorificat la maximum potențialul său. Eu mă bucur că aveți această inițiativă. Și sper să-i dați ponderea, tăria respectivă, să se și materializeze.”

 

Acordul de cooperare între Asociația Măgurele Science Park și Institutul de Fizică Atomică – IFA a fost încheiat la data de 28 decembrie 2017

Protocolul prevede, în principal, transferul de cunoștințe, tehnologie și competențe din sistemul CDI al Institutului de Fizică Atomică către parcul științific și tehnologic Măgurele Science Park în vederea promovării de tematici pentru granturi și proiecte CDI în competiții naționale și europene, a  dezvoltării de domenii specializate inteligente specifice Regiunii București-Ilfov, dar și pentru creșterea competitivității agenților economici, a numărului de mărci înregistrate și a  numărului de brevete de invenție din Regiunea București-Ilfov.

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 6 =