Back

StepFWD, pre acceleratorul care contribuie la a dezvolta un mediu de startup inclusiv în România

Ce reprezintă StepFWD?

Încă din 2019 creștem numărul de echipe de start-up diverse, învățându-le cum să să lanseze în mod corespunzător, facilitând legătura cu mentori cu experiență și făcându-le investibile. Dorim să facem din diversitate “un lucru real” pentru ecosistem.

Prin intermediul unui mentorat personalizat, startup-urile învăța cei mai buni pași în lansarea afacerii, cum să se extindă la nivel (inter)național, primind îndrumare pe parcursul procesului de finanțare.

Care e viziunea StepFWD?

Credem într-un ecosistem în care este în regulă să ai grijă de tine ca fondator și să te ghidezi după principii și valori pe tot parcursul drumului. Fondatorii care trec prin programele StepFWD vor fi modelele vii care susțin acest mod sustenabil de a face antreprenoriat. 

Care sunt beneficiile unui start-up care începe să lucreze cu StepFWD? 

Un start-up primește îndrumare și își dezvoltă o structură clară pentru ceea ce trebuie să facă în continuare. De asemenea, învață ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă pentru a-și extinde afacerea la nivel național și internațional. 

Echipele primesc săptămânal feedback onest de la antreprenori cu experiență, experți din industrie care vor ajuta cu orice mică / mare problemă și mentorat personalizat. Alături de lead mentor al startup-ului lucrăm împreună la afacerile lor și îi conectăm în mod activ la persoanele de la care au nevoie de ajutor.

Pe parcursul a celor 9 săptămâni, echipele se pregătesc pentru o ulterioară investiție și învață cum privesc investitorii procesul de investiție și cum funcționează pentru aceștia la startup-urile în care investesc. 

Fondatorii au acces la o listă curatoriată de resurse pentru startup-uri, acces la instrumente și soluții tehnologice și sunt susținuți de comunitate ori de câte ori au nevoie. De asemenea, la fiecare 3 luni, organizăm Office Hours individuale unde discutăm despre progresul făcut și cum îi putem ajuta în continuare. 

Ce rezultate ați avut până acum în urma pre acceleratorului?

Avem 31 de echipe care au absolvit pre acceleratorul până acum, dintre care 25% dintre absolvenții noștri au obținut cel puțin o investiție și împreună au strâns peste 1 milion de euro.

Am avut peste 60 de fondatori din 7 țări diferite, dintre care 27 femei. Aceștia  au adus valoare în 13 industrii de la cleantech, ecommerce, sănătate mintală, SaaS la turism.

De-a lungul timpului am primit peste 300 de aplicații. Fiecare cohortă are doar 10 locuri pentru a ne asigura că fiecare startup primește atenția și sprijinul pe care le merită. Așadar abia așteptăm fondatorii din cohorta 2022 să aplice pe site.

Ați lansat recent campania de promovare al impactului echipelor diverse asupra ecosistemului de startup din România. Ce vă propuneți cu acest raport?

În parteneriat cu Google for Startup, Orange, Algolia și cu sprijinul Green start-up.ro ne propunem să lansăm în septembrie 2022 primul raport cu privire la impactul echipelor diverse asupra mediului de business și cum diversitatea influențează considerabil ecosistemul.

Cu ajutorul datelor colectate prin intermediul acestui sondaj, intenționăm să determinăm situația actuală a diversității în cadrul echipelor fondatoare, importanța diversității în succesul unui startup, dar și cum poate fi încurajată diversitatea de către actorii relevanți din ecosistem.

Prin acest raport, ne propunem să analizăm, să înțelegem și să susținem diversitatea din cele 9 perspective existente precum vârstă, etnie, educație, abilități, cultură, orientare sexuală, identitate de gen, neurodiversitate și dizabilități. 

De ce credeți că e importantă diversitatea într-o echipă?

Credem că diversitatea în echipă este o forța majoră care le oferă startup-urilor acces la idei bune, perspective noi și experiență reală care le-ar putea lipsi altfel. De asemenea, această componentă poate atrage investitori și clienți care apreciază afacerile conduse de echipe diverse. 

Prin lipsa unei echipe diverse fondatorii ar putea să gândească și să acționeze în mod similar, având aceleași experiențe generale de viață, și sunt predispuși să construiască un produs care nu are elemente de inovație. 

Cum pot actorii din ecosistem să contribuie la acest raport?

Dacă faci parte din ecosistemul de startup-uri de ceva timp și vrei să împărtășești părerea ta despre diversitatea într-o echipă, completează sondajul și vei fi invitat la evenimentul de lansare a raportului din septembrie.

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four + 12 =